Peste 20.000 de polițiști protestează în București amenințând că nu vor mai lucra suplimentar. „Vor rămâne străzile goale”

57

Peste 20.000 de polițiști din toată ţara protestează în faţa Ministerului de Finanţe. Acțiunea este o continuare a protestelor desfășurate în țară, la început de polițiștii din penitenciare și apoi au ieșit în stradă și cei din MAI. Nemulțumirile lor sunt în principal legate de scăderea salariilor și neplata orelor suplimentare.

Cosmin Andrei, liderul Sindicatului Europol a declarat că este o „inechitate uriașă” reprezentată de tăieri salariale pentru polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri: „Acești oameni nu vor mai accepta să vină de acasă să intervină. Vor rămâne străzile goale, iar atacurile pe care le avem în acest moment asupra țării, atacurile hibride, presiunile din afară pe care le vom resimți până la alegeri e clar că vor accentua și mai mult această situație conflictuală la nivelul MAI-ului. Așteptăm la Guvern să avem o discuție. Eu nu cred că mai putem aștepta sub nicio formă până la alegeri. La finalul lunii ianuarie, colegii de la penitenciare nu vor mai intra în serviciu pentru că nu vor mai efectua ore suplimentare, iar colegii de la poliție în județe au început să-și ia concedii medicale sau după ce ies din serviciu, să-și închidă telefoanele, deci vom avea slăbită capacitatea de intervenție.”

Angajaţii din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, dar şi cei din structuri asociative ale rezerviştilor militari, inclusiv ACMRR din MAI vor continua protestul deplasându-se către Piaţa Victoriei. Ei vor protesta la sediul guvernului până la ora 16.30.