Poliţia Română face câteva precizări pentru populaţie în contextul apropiatelor sărbători pascale. Într-o postare pe pagina de Facebook, Poliţia Română arată că cetăţenii pot merge să îşi cumpere carne de miel pentru Paşte, dar recomandă să aibă la ei cartea de identitate şi declaraţia pe proprie răspundere.
„Da, poţi merge să-ţi cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor). De asemenea, îţi recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia şi să te asiguri că agentul economic de la care îţi cumperi mâncarea este autorizat şi respectă toate condiţiile igienico-sanitare impuse de instituţiile cu atribuţii în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) şi nu uita să ceri documentele de provenienţă, bon fiscal, chitanţă, factură”, subliniază Poliţia.
De asemenea, Poliţia Română reaminteşte că în acest an nu mai vin comercianţii cu turmele de miei în apropierea oraşului, însă comercianții pot să vină să aducă mielul acasă.
„Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel, să vină să mi-l aducă acasă?
Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa, documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură”, se mai arată în postare.