Paula Both, o ploieșteancă de 12 ani, elevă a Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, a devenit prima româncă selectată pentru a juca într-un musical la New York, pe Broadway. Adolescenta a trecut printr-un casting riguros derulat întâi on-line, iar în final s-a impus în interviul susținut în SUA, fiind aleasă dintre aproximativ 400 de concurenți, artiști din lumea întreagă. Pe 29 aprilie va fi avanpremiera doar pentru presă, oameni din industrie și celebrități. Începând cu 30 aprilie jucăm două spectacole pe zi.
Paula va interpreta rolul Selenei, în producția „Legally Blond”, și este singura din distribuție din afara Statelor Unite.
„Cât stau în România repet de trei ori pe săptămână în studio, cu profesorul meu, Lucian Darie. Când sunt plecată, am repetiții de 3 ori pe săptămână, câte 5 ore pe zi”, a povestit aceasta, pentru Libertatea.
Paula petrece la New York 14 zile pe lună, dar se bucură de înțelegere și sprijin din partea colegilor și a profesorilor.
Ploieșteanca spune că, în acest moment, nu se gândește la o carieră ca actriță, dar că are de gând să continue cu muzica și cu teatrul de musical, dar și cu concursurile de miss, având deja câteva participări programate pentru acest an. În ciuda vârstei fragede, ea a urcat, deja, pe podiumurile din New York, Miami, Moscova, Sankt Petersburg, Milano, Paris și Londra, iar acum se pregătește intens pentru obiectivele pe care și le-a propus. Pe viitor, Paula și-ar dori, printre altele, să fie implicată în reclame și campanii de televiziune sau să joace într-un serial Disney.
Citiți interviul integral cu ploieșteanca Paula Both pe libertatea.ro.
Sursa foto: libertatea.ro