Patru curse de trap pe Hipodromul Ploiești, sâmbătă!

35
Reuniunea de trap amânată la finalul săptămânii trecute din cauza virozei ce a afectat bună parte din efectivul de cai de pe Hipodrom va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, cu începere de la ora 10.30. Din păcate, nu se va ţine şi principala cursă a evenimentului, „Criteriul de Fond”, întrucât proprietarii au evitat să-şi înscrie caii într-o cursă de anduranţă atât de importantă, imediat după o perioadă în care trăpaşii nu s-au putut antrena la capacitate maximă. Totuşi, trebuie spus că se are în vedere organizarea „Criteriului de Fond” într-una dintre celelalte trei reuniuni care au mai rămas de susţinut până la sfârşitul anului.Reuniunea de sâmbătă va avea, prin urmare, patru curse în program, începând cu ora 10.30, atunci când se va ţine Premiul Ordonat II. Va urma, la 10.55, Premiul Olimp – Fortuna Gold, apoi Premiul Ortoza (ora 11.20) şi, în încheiere, Premiul Orologiu (ora 11.45).Ca de obicei, pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe gratuit cu poneiul în spaţiul special amenajat între cele două tribune, iar organizatorii au pregătit şi un concurs cu premii surpriză pentru spectatori.Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.