Olguța Vasilescu se mărită cu Claudiu Manda

569

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi preşedintele comisiei parlamentare de control a SRI din Camera Deputaţilor, Claudiu Manda, se vor căsători anul acesta.

Cei doi oficiali şi colegi de partid, Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda, a căror relaţie era deja cunoscută în spaţiul public, se vor căsători în cursul acestui an. Potrivit Mediafax, care citează surse, “naşii vor fi nişte prieteni, respectiv un fost secretar de stat Ovidiu Flori. Va fi o petrecere la care vor fi invitaţi foarte mulţi prieteni şi colegi apropiaţi”.

Cununia civilă va avea loc la Craiova, județul Dolj, în luna februarie, și cel mai probabil va fi oficiată de primarul Craiovei, Mihail Genoiu. O lună mai târziu, va avea loc și cununia religioasă, tot la Craiova, nași fiindu-le Ovidiu și Larisa Flori. Tatăl spiritual al cuplului a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și primar al comunei doljene Ișalnița. 

Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda au fiecare câte un copil din căsniciile anterioare.