O persoană din Ploiești a fost la cumpărături la un supermarket din Ploiești în weekend, deși avea obligaţia să stea în izolare la domiciliu, fiind recent întoarsă din Spania, iar alt cetățean nu a fost găsit acasă, ambii alegându-se cu dosare penale

1261

Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a întocmit 2 dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.pen., unor cetățeni din Ploiești, care, în perioada 03 – 06 aprilie 2020 nu au respectat măsura izolării la domiciliu, unul dintre ei mergând inclusiv la un supermarket din oraș pentru cumpături.

1. La data de 03.04.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Ploiești – Secția 4 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană care avea obligația de a se afla în izolare, la domiciliu, fiind întoarsă din Spania la data de 24.03.2020 nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19 și s-a deplasat la un supermarket din mun. Ploiești;

2. La data de 05.04.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Ploiești – Secția 1 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană care avea obligația de a se afla în izolare, la domiciliu, întrucât o persoană din familia acesteia se întorsese la data de 31.03.2020 din Marea Britanie, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19, nefiind găsită la locuința acesteia cu ocazia verificărilor efectuate de organele de poliție.

Foto cu caracter ilustrativ