O armă de ultimă generaţie ar putea fi produsă la Plopeni

734

O armă Beretta de ultimă generaţie ar putea fi produsă la Plopeni, negocierile cu italienii fiind finalizate în proporţie de 60%, spune ministrul Economiei, Niculae Bădălău. Contractul ar putea să fie încheiat în vară şi în toamnă să aibă loc prima asamblare, a adăugat acesta.

„Suntem în proporţie de 60% de a produce în România o armă de ultimă generaţie, de generaţie patru, Beretta. 60% ne-am înţeles (cu italienii). Ea se va produce la Plopeni. Am avut negocieri şi dânşii au ales acest amplasament. Venim în prima fază cu peste 30% componente la ea, pentru că este foarte clar că nu putem produce în prima fază tot, dar suntem 60% avansaţi şi eu cred că până în vară finalizăm contractul. Undeva în toamna vom avea prima asamblare pentru această armă de ultimă generaţie”, a declarat, la Antena 3, ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

„Este una dintre armele în care reculul este zero. 5,56 calibru NATO, dar este de ultimă generaţie. Armele s-au perfecţionat. An de an a existat extrem de multă cercetare.

Sursă: Agerpres