Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a solicitat o discuţie cu omologul său din Germania, pentru a transmite rugămintea să se acorde atenţia cuvenită condiţiilor de muncă pentru muncitorii români.
Ministrul Muncii a subliniat că între ea şi Ambasada României în Germania, respectiv ataşatul de muncă din Germania, este o comunicare permanentă în această perioadă, „de dimineaţă până seara”, în contextul recentelor plecări ale românilor la muncă, în străinătate.
„Înainte de orice, aş spune clar: avem datoria să facem mai mult pentru ca românii să ia în considerare ofertele de muncă din ţară (şi vom face), dar nu voi lua niciodată o măsură, cât de mică, pentru a pune o piedică în calea celor care doresc să muncească, să câştige un ban cinstit oriunde în Europa. Este decizia lor. Câtă vreme Ordonanţa Militară nr. 3 nu interzice dreptul românilor de a merge la muncă pe teritoriul României, având o prevedere specială vizând dreptul la muncă în activităţi agricole, de la muncă nu se vor pune piedici celor cărora un alt stat le-a permis să muncească”, a mai scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.
„Sunt mulți români care merg de mai mulți ani în anumite locuri din străinătate, ca să muncească. Au contactele stabilite. Este cazul celor despre care presa a relatat recent din parcarea Aeroportului din Cluj Napoca, persoane care și-au stabilit singure condițiile de muncă, direct cu angajatorul.
Plec de la premiza că niciun angajator nu vrea să îi îmbolnăvească ci îi vrea apți de muncă și că românii care pleacă au reținut apelul autorităților române de a își lua măsuri de protecție. Pericolul nu a trecut. Le recomand să călătorească în cele mai sigure condiții și le mulțumesc pentru că iau măsuri pentru protejarea lor.Alți români apelează la Agenții de Plasare a Forței de Muncă, entități care depun o simplă notificare la ITM despre desfășurarea activității (în esență, o activitate de suport – mediere pentru viitorul angajator și pentru cel care dorește să muncească) și care mai depun o informare la trimestru despre numărul persoanelor plecate să lucreze în străinătate.
Din controalele Inspecției Muncii nu se văd probleme în etapele de început, acelea de facilitare a angajării respectiv de semnare a contractului. Am cerut o atenție sporită în această perioadă. 345 de controale au fost efectuate, de către IM, în ianuarie și februarie anul acesta.
Când românii ajung în țara de destinație, instituțiile de control de acolo verifică dacă prevederile contractului (altfel, destul de detaliate – vorbind despre durata contractului, asigurare medicală, condiții de prezență la lucru, condiții de cazare, transport dus – întors) se respectă întocmai. Sunt omul care insistă în toate comunicările publice și voi insista în continuare: fiecare român trebuie să muncească cu forme legale.”
Datoria noastră este ca fiecare român care dorește să muncească, în România sau în afară, să știe care îi sunt drepturile, conform legislației românești. Acestor prevederi li se adaugă cele aplicabile în țara de destinație și, sigur, o atenție sporită trebuie să aibă orice angajat cu privire la respectarea, de către angajator, a plății contribuțiilor pentru munca prestată.” conchide Violeta Alexandru