Ministrul Educaţiei Monica Anisie a explicat pe larg, la Realitatea cum arată în prezent educaţia pe fondul epidemiei cu coronavirus dar şi ce măsuri se pregătesc pentru momentul ieşirii de sub restricţiile generate de aceasta.

„Am precizat că nu se îngheaţă anul şcolar şi că vom căuta soluţii. Vom veni şi vom prezenta scenariile de reluare a cursurilor pentru perioada următoare. Vor fi luate în calcul doar când, elevii, studenţii şi cadrele didactice doar când vor fi în siguranţă.

Suntem atenţi la tot ce se intâmplă în celelalte state membre UE. Sunt în contact cu toţi aceşti ministri. Vom avea o videoconferinţă în care vom prezenta ce măsuri luăm în calcul. Privim cu încredere că în curând vom relua cursurile şi că vom putea susţine aceste examene naţionale”, a explicat demnitarul de la Educaţie.

Ministrul a atras atenţia că toate cursurile online făcute în perioada de stare de urgenţă de către elevi nu au fost unele de predare ci doar de fixare a cunoştinţelor iar pentru aceste cursuri nu se dau note.

Ea mai spus că „simulările în mod clar sunt anulate” pentru că nu mai pot fi susţinute la acest moment. 

Cel mai important anunţ făcut de demnitar e acela că examenul de rezidenţiat se va susţine în acest an, cel mai probabil în  luna noiembrie, iar anul universitar va fi prelungit până în octombrie.