Virgil – Daniel Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, împreună cu Tănase Stamule, consilierul premierului României Ludovic Orban au avut întâlniri cu Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) şi Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), pentru a discuta despre comercializarea materialelor sanitare de protecţie, dat fiind faptul că din data de 16 mai va fi obligatorie purtarea măştilor de protecţie în transportul în comun şi în spațiile publice închise.

La întâlnire a participat şi Bogdan Stănescu, preşedintele Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. În urmă cu o săptămână, SAPE a anunțat public completarea obiectului de activitate al companiei cu încă unul, secundar, respectiv comercializarea de produse farmaceutice și echipamente medicale, decizie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor SAPE, la începutul lunii aprilie. Astfel, SAPE va achiziționa, de la furnizori și producători din România, produse și echipamente medicale la cel mai bun preț, pe care le va comercializa către spitale, instituții publice sau persoane juridice private sau de stat interesate de achiziția de astfel de echipamente.

„Am vrut să mă întâlnesc astăzi şi cu reprezentanții marilor retaileri şi cu reprezentanții industriei farmaceutice pentru că, după cum s-a anunțat, din 16 mai va exista obligativitatea să purtăm măşti de protecție şi vreau să mă asigur că există stocuri suficiente pentru populație şi să evităm specula. De asemenea, vreau să vă anunț că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin SAPE, poate asigura materiale, atât de la cei 9  producători români, dar şi prin import, prin cooperarea stat cu stat. Toate echipamentele vândute de SAPE respectă standardele în vigoare. Aceste măşti vor fi vândute la un preț de 2 lei/mască + TVA. Desigur, vă încurajez să achiziționați aceste măşti la cel mai mic preț al pieței.  Vreau doar să ştiți că aveți şi această variantă şi că SAPE  are produse conforme și este pregătită să asigure stocurile. Ca să concluzionez: principalul nostru scop e să avem măşti pentru populație, la prețuri cât mai mici. Nu impunem un preț, vrem doar un preț competitiv”, a declarat ministrul Economiei.

De asemenea, ministrul și-a prezentat disponibilitatea pentru o nouă serie de întâlniri, în cursul săptâmânii viitoare, pentru a discuta despre situația la zi a stocurilor de materiale de protecție.