Ministrul Agriculturii: Producătorii români nu vor mai plăti marilor magazine taxe de raft ascunse

132

Producătorii români nu vor mai plăti acele taxe ascunse către marile magazine, iar termenele în care îşi vor primi banii vor fi reduse, odată cu adoptarea în Parlament a unei directive europene privind practicile comerciale neloiale, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă online.

El a răspuns unor întrebări legate de modul în care autorităţile ajută producătorii români să-şi vândă produsele în marile magazine.
“A fost o lege, imperfectă, desigur, Legea 150, Legea produselor româneşti, care venea cu eliminarea taxei de raft, cu termene de plată foarte scurte, cu etichetarea produselor româneşti, dar şi cu acea chestie puţin exagerată ca 51% din produse să fie româneşti. Sigur că acest lucru nu se putea întâmpla. Mai grav este că, anul acesta, legea a fost modificată cu Legea 28 şi, în afară de prevederile care au declanşat procedura de infringement, au fost scoase şi două prevederi care nu aveau nimic cu infringementul: termenul de plată scurt – pentru produse proaspete, 7 zile, şi pentru celelalte, 30 de zile – şi acele taxe ascunse care, la unele supermarketuri, se ridică până la 24%”, a spus ministrul.Potrivit acestuia, odată cu implementarea unei directive europene, taxele ascunse pot fi eliminate, iar termenul de plată redus. “Am introdus un proiect de lege prin care să implementăm Directiva practicilor comerciale neloiale, prin care vrem să punem pe picior de egalitate, de fapt asta vrea directiva, producătorul şi procesatorul mic cu comerciantul dominant. În România, producătorul şi procesatorul mic de regulă este român, iar comerciantul mare, de regulă, nu este român. Prin această directivă vom reuşi să eliminăm acele taxe ascunse care îi deranjează foarte mult pe producătorii români, care fac eforturi mari să ajungă pe rafturile retailerilor. În plus, vom reuşi să reducem termenele de plată la nişte termene foarte rezonabile”, a subliniat Oros.