Mai mulți politicieni cu ștate vechi au părăsit PNL Prahova

468

Organizația municipală Ploiești a Alianței Liberalilor și Democraților și-a lărgit în mod substanțial rândurile prin acordarea calității de membru activ unor personalități din actualul PNL, care au ales să schimbe macazul.

S-au alăturat ALDE: doctorul Bogdan Nica, fost vicepreședinte PNL Prahova, fost secretar general al Ministerului Sănătății și președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, doctorul Ion Luchian, fost președinte al PNL Prahova, fost senator și deputat, Dragoș Gunia, fost consilier județean și deputat liberal, Daniel Puiu Neagu și Aurelian Tudor, consilieri locali PNL în Consiliul Local Ploiești, Cristina Enache, fost consilier municipal din partea PNL Ploiești, Paulica Drăgușin, fost consilier municipal din partea PNL Ploiești, Cristian Irimescu, om de afaceri, fost președinte PNL Ploiești, Mihaela Toma, președinte a Organizației Femeilor Liberale din Prahova, Dragoș Pârvan, om de afaceri, fost director AJOFM Prahova, Mihai Poenaru, avocat, Lucian Boitor, om de afaceri și Cristian Sariu, om de afaceri.

Adeziunile acestora la ALDE au fost validate, în unanimitate, în cadrul ședinței lărgite a Biroului Politic Teritorial Prahova, condusă de către președintele Grațiela Gavrilescu.

La eveniment au participat și europarlamentarul Norica Nicolai, președinte al Consiliului Național ALDE, precum și Daniel Chițoiu, secretar-general ALDE.

În alocuțiunile lor, noii membri și-au exprimat determinarea de a aduce un plus de forță mișcării liberale, reprezentată de ALDE, concretizată în rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare de la sfârșitul lunii mai, la prezidențiale și, nu în ultimul rând, la alegerea viitorului primar al municipiului Ploiești.

Doctorul Bogdan Nica a anunțat inițierea, cu sprijinul viceprimarului ALDE George Pană, a unui proiect de hotărâre pentru deblocarea, de către Consiliul Local, a demersurilor de realizare a spitalului municipal: „În 2016, împreună cu bunul meu prieten Andrei Volosevici, am construit un proiect pentru realizarea noului spital municipal, proiect care este blocat. (…) Vă garantez că, alături de Grațiela, alături de George Pană, de ceilalți colegi și, desigur, de Andrei Volosevici, vom duce acest proiect până la capăt!”

La rândul său, europarlamentarul prahovean Norica Nicolai a salutat ceea ce ea a numit „reunificarea liberală, care a început de la Ploiești”: „În această sală, în acest partid, sunt oameni pentru care au contat convingerile, pentru care au contat valorile. (…) A fi liberal nu înseamnă neapărat a fi membru al PNL. Eu am întâlnit oameni care simt și se comportă liberal în multe partide. Mă bucur că domnul Volosevici este aici, pentru că tot ceea ce ai făcut, Andrei, în calitatea ta de primar, a fost LIBERAL. Nu partidul contează, contează oamenii. Numai cu oameni putem reconstrui, putem reașeza lucrurile în această lume. O lume în care ALDE  s-a creat, în care noi am ales să luptăm pentru libertate… ”.

În mesajul său, secretarul-general ALDE Daniel Chițoiu a făcut un apel la o mobilizare a tuturor membrilor: „Organizația ALDE Prahova a fost, încă de la înființarea acestui partid – în 2014 – pe primul loc în țară, la toate alegerile de până acum. Eu îmi doresc ca ALDE să devină primul partid de centru-dreapta, atât în Prahova, cât și la nivel național”.

„Ne așteaptă un an greu, dar sunt convinsă că, la final, ne vom bucura cu toții să avem un altfel de președinte, unul așa cum ni-l dorim cu toții: Călin Popescu – Tăriceanu! ”, a  conchis Grațiela Gavrilescu, președintele ALDE Prahova.