Luna august vine cu o multitudine de concerte și evenimente pentru Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești

882

Filarmonica „Paul Constantinescu” a pregătit melomanilor în luna august o bogată Stagiune Estivală, care cuprinde atât concerte în aer liber, cât și proiecții ale celor mai importante evenimente pe care le-a organizat în ultimii ani.

Seria manifestărilor va începe sâmbătă, 3 august, la ora 17.00, pe Esplanada Palatului Culturii din Ploiești, cu un concert susținut de Ploiesti Big Band Society – dirijor Emil Bîzgă, alături de care vor evolua solista Luiza Zan și Ploiești Jazz Trio – Sorin Zlat, Răzvan Cojanu și Laurențiu Ștefan. Duminică, 4 august,ora 10.30, la foișorul din Parcul Municipal Vest veți putea asista la un recital susținut de Cvartetul Chronos – Petru Lupan (vioara I), Lucian Duță (vioara a II-a), Vasile Călin (violă) și Flaminia Nastai (violoncel).

O săptămână mai târziu, pe 10 august (ora 18.00), orchestra populară „Flacăra Prahovei” condusă de dirijorul Marian Dovîncă vă așteaptă pe Esplanada Palatului Culturii împreună cu soliștii Traian Frîncu, Adriana Deaconu și Gigi Stoica. Alături de orchestra de folclor a Filarmonicii va evolua și Ansamblul „Doina Prahovei” – coregraf Marian Marinică.

Ploiești Brass Ensemble – Cristian Cucu (trompetă), Sorrel Chiric (trompetă), Radu Andrei (corn), Mirel Liță (trombon) și Mihai Luigi Corodan (tubă) v-a pregătit, de asemenea, un amplu recital programat să aibă loc duminică, 11 august – ora 10.30, la foișorul din Parcul Municipal Vest.

Cu Orchestra Simfonică – dirijor Alexandru Ilie vă veți putea reîntâlni pe 17 august (ora 19.00), pe Esplanada Palatului Culturii, programul fiind compus din lucrări semnate Georges Bizet, Johann Strauss, Johannes Brahms și Antonin Dvorak.

O zi mai târziu (18 august, ora 10.30), la foișorul din Parcul Municipal Vest veți putea asista la un recital susținut de cvartetul de suflători al Filarmonicii.

În intervalul 23-25 august, prahovenii și nu numai sunt invitați la cea de-a doua ediție a Festivalului Jazz on the Rooftop, un eveniment care va avea loc pe terasa clădirii din sticlă în care funcționează Primăria Ploiești (bilete online, aici https://filarmonicaploiesti.ro/…/jazz-on-the-rooftop-2019-…/).

Nu în ultimul rând, în perioada 30 august – 1 septembrie, Orchestra Populară „Flacăra Prahovei” va participa la Festivalul „Prahova Iubeste Basarabia”, eveniment organizat de Consiliul Județean Prahova. Pe parcursul întregii luni, la scena din Parcul Municipal Vest veți putea urmări proiecții ale unor evenimente de succes ale Filarmonicii.

Este vorba despre Ploiești Jazz Festival (3 august, ora 21.00), Carmina Burana, de Carl Orff (10 august, ora 21.00), Planetele, de Gustav Holst (17 august, ora 21.00) și Fusion – Classic Meets Romanian (21 august, ora 21.00).

Accesul la toate evenimentele este liber, excepție făcând Festivalul Jazz on the Rooftop, unde prețul unui bilet este de 70 de lei/zi sau 160 de lei – abonament valabil pentru toate cele trei zile.