Premierul Ludovic Orban a anunțat joi seara, în emisiunea lui Ionuț Cristache de la TVR, ”România9”, că a decis ca, în urma intrării în șomaj tehnic a unei părți din bugetari, și el și ceilalți miniștri vor fi afectați de această măsură.
„Trebuie să fim solidari toți, inclusiv eu, inclusiv colegii mei. Se va reduce, se vor pierde cele 10 zile lucrătoare, 15 în total, în care nu pot lucra.”, a spus Ludovic Orban.
Guvernul are în vedere o reglementare care să prevadă intrarea alternativă în şomaj tehnic a angajaţilor de la stat. El a precizat că nu sunt vizate instituţiile implicate în lupta împotriva coronavirusului: cei din sănătate, de la MAI și MAPN, plus sistemul de învățământ, care, se află, pentru două săptămâni, în concediu de odihnă oblogatoriu.
Rămâne de văzut cum va funcționa România fără premier timp de jumătate de lună, în plină stare de urgență, sau fără ministru de Interne.
„Măsura se va aplica pe perioada stării de urgenţă. (…) În cele 10 zile lucrătoare – 15 zile total – în care angajaţii din sectorul public nu vor lucra vor beneficia de forma echivalentă de plata care se acordă şi pentru sectorul privat, respectiv o formă de şomaj tehnic, adică 75% din salariul brut”, a declarat premierul la TVR 1. „Evident, era un plafon de maximum 75% din salariul mediu brut”, a completat el, întrebat dacă este vorba de un plafon, aşa cum este în sectorul privat.