Ludovic Orban şi toți miniștrii PNL, suspecţi de coronavirus! Premierul se va izola la Vila Lac 1. Bilanțul celor infectați ajunge la 70.

672

Până astăzi, 13 martie, la nivel național, au fost confirmate 70 de cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Premierul Ludovic Orban a anunţat că se va autoizola la Vila Lac 1, după ce a intrat în contact cu un senator liberal confirmat cu coronavirus.

Declaraţiile premierului Ludovic Orban:

Victor Costache mi-a confirmat că un coleg de-al nostru, sentoarul Virgil Chiţac, a fost diagnosticat pozitiv.

Este infectat cu COVID-19.
Având în vedere că senatorul Virgil Chiţac a participat la reuniunea Biroului Politic Naţional, toţi membrii Biroului Politic Naţional al PNL se vor izola la domiciliu.

De asemenea, toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze. Nu aşteptăm ancheta epidemiologică atât timp există cel mai mic risc ca vreun membru al Biroului Politic Naţional care a participat la şedinţă să fie purtător de coronavirus se izolează la domiciliu

Dintre cei 70 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea generală a pacienților este bună, cu excepția pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș. Starea pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș este una ameliorată față de momentul internării.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.067 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.745 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

În cursul zilei de ieri, 12 martie, au fost înregistrate 1.170 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, au fost înregistrate 28 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.
Până la data de 12 martie 2020, au fost raportate 22.105 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.