Liviu Dragnea spune că se pregătește FRAUDAREA alegerilor cu softul de numărare

417

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că speră ca partidul pe care-l conduce să câştige scrutinul europarlamentar de duminică, fără a da un pronostic şi a precizat că a transmis indicaţii în teritoriu către reprezentanţii social-democraţi să fie atenţi la procesul electoral după ce a auzit „un zvon”, în care el nu crede, privind o încercare de fraudă prin intermediul softului de numărare a voturilor.

„Eu sper să câştigăm alegerile, în rest, procentele, numărul de voturi, asta hotărăsc românii, eu niciodată nu am făcut pronosticuri. Sondaje au şi unii şi alţii, am văzut unele sondaje care-i pun pe unii aici, altele care-i pun aici, alţii care prezintă un sondaj, am văzut, de afară, mai mult la unii, mai puţin la alţii, dar la număr de mandate invers, e o întreagă industrie aici, cu sondajele. Noi ne-am preocupat să arătăm românilor ce am făcut”, a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la Antena 3, cu privire la estimarea sa privind votul de duminică.

Întrebat dacă mai e ceva care ar putea schimba rezultatul alegerilor, având în vedere că mai sunt „câteva ore” până la alegeri, preşedintele PSD a spus: „Am auzit un zvon, dar nu cred în el, pentru că nu cred că au cum, ar vrea să încerce o fraudă la softul de numărare, dar nu cred că au cum. Cu toate astea, astăzi am trimis la toate judeţele ca reprezentanţii noştri, atât în Birourile Electorale Judeţene, cât şi în secţiile de vot, să-şi ia procesele-verbale în copie, să le aducă la sediile de partid, iar din Birourile Electorale Judeţene, toate procesele-verbale care se scanează să aibă o copie ai noştri, pentru orice eventualitate”.

„Nu cred că se va întâmpla asta, dar mai bine sufli şi în iaurt”, a adăugat Dragnea.