Liviu Dragnea : „Nu am de gând să renunț, nu dau înapoi și am de gând să mergem până la capăt”

476

„România are nevoie azi de tot ceea ce a pierdut în timpul regimurilor Băsescu și Iohannis, de patriotism și patrioți.

Avem cu toții nevoie de o patrie, țara noastră a uitat să mai fie o patrie. Băsescu și Iohannis au mânat acest popor spre ură și dezbinare, i-au asmuțit pe români unii împotriva altora. Românii nu sunt de două feluri, nu sunt unii buni și alții răi, așa cum susține Iohannis.

Nimeni nu are dreptul să îi împartă în tabere. Românii sunt toți români egali. Asta e prima lecție de patriotism pe care vreau să i-o dăm lui Iohannis că patria e pace, nu război, națiunea, solidaritate și nu ură, patrotismul înseamnă conștiință, nu case dobândite fraudulos.

Țara înseamnă sulfet, nu încă un mandat”, România a fost prea multă vreme nedreptățită la Bruxelles. Prea mulți trimiși din partea dreaptă, rețele de informare securistă, a lui Macovei. Aceste rețele vor fi folosite și de USR și de Cioloș. Jocurile de defăimare au fost făcute și de Băsescu și de Iohannis. Atacurile PNL, USR și securiștilor se vor lovi de pieptul nostru. Ei ajung în PE doar dacă noi le permitem să ajungă acolo Dacă noi ne mobilizăm, vor fi nevoiți să își înjure țara de acasă.”

Democrația adevărată nu le convine pentru că le încurcă planurile. De aceea ei apelează la procurori, la mizerii, la campanii de presă mizerabile.
Vor să fărâmițeze toate partidele din România și să ne facă mici. Noi suntem mari, noi suntem cei care îi încurcăm. Câtă vreme noi avem succes la guvernare nu ne pot învinge.

Ce rămâne după acești doi ani și jumătate de guvernare? PSD care dezvoltă țara și Iohannis care o blochează. PSD care eliberează țara din ghearele politicului și serviciilor secrete și Iohannis care vrea s-o țină captivă. Iohannis care vrea conflicte de stradă. PSD care a oferit siguranță și Iohannis care a oferit instabilitate.

Un PSD care oferă și un Iohannis și cu ai lui care se pregătesc să ia totul înapoi. Asta rămâne după acest război”! a declarat Liviu Dragnea, președintele PSD