- Aproape 700 de persoane așteaptă deschiderea centrului de vaccinare din Ciorani
- 3 fluxuri noi pentru Astra-Zeneca și alte 10 pentru vaccin Pfizer, operaționalizate în această săptămână
Instituția Prefectului județului Prahova face, din nou, un apel către medici pentru a se alătura acestei campanii de vaccinare, având posibilitatea de a câștiga venituri suplimentare care pot ajunge până la 15.000 lei/lunar.
Aproape 700 de persoane deja înscrise pentru vaccinarea anti COVID-19 pe lista centrului de la Ciorani, precum și populația din unitățile administrativ teritoriale învecinate sunt, momentan, în imposibilitatea de a se imuniza. Deși autoritățile județene și locale au făcut toate demersurile premergătoare deschiderii centrului de aici, lipsa medicilor specialiști împiedică operaționalizarea acestuia.
Cei interesați sunt rugați să apeleze numărul de telefon 0753.930.252, pus la dispoziție de către Instituția Prefectului județului Prahova pentru a sprijini autoritățile locale.
Până la soluționarea situației de la Ciorani, în această săptămână, în Prahova, 13 noi fluxuri de vaccinare vor fi deschise în cadrul celei de-a III-a etape de imunizare împotriva noului coronavirus.
Primele trei noi fluxuri au fost operaționalizate astăzi, 12 aprilie, în centrele din Florești, Valea Călugărească și Păulești, unde este administrat vaccin al companiei Astra Zeneca. În data de 13 aprilie, vor fi deschise zece noi fluxuri pentru vaccinul Pfizer în centre din Ploiești, Câmpina, Urlați, Brazi, Filipeștii de Pădure, Brebu, Breaza, Berceni și Măneciu (detalii aveți în tabelele de mai jos).
CENTRE OPERAȚIONALE DIN DATA DE 12 APRILIE 2021
PRODUS | LOCALITATE | NR. TOTAL FLUXURI IN RENV | NUME CENTRU DE VACCINARE |
ASTRA ZENECA | Florești | 1 | Cămin Cultural Călinești, com. Florești |
ASTRA ZENECA | Valea Călugărească | 1 | Sala de Sport Valea Călugărească |
ASTRA ZENECA | Păulești | 1 | Sala Multifuncțională Păulești |
CENTRE OPERAȚIONALE DIN DATA DE 13 APRILIE 2021
PRODUS | LOCALITATE | NR. TOTAL FLUXURI IN RENV | NUME CENTRU DE VACCINARE |
PFIZER | Ploiești | 1 | Spital Municipal (Schuller) Ploiești |
PFIZER | Câmpina | 1(flux suplimentar) | Casa Tineretului |
PFIZER | Urlați | 1 | Casa de Cultură |
PFIZER | Breaza | 1 | Sala de Sport – Liceul Aurel Vlaicu |
PFIZER | Filipeștii de Pădure | 1 | Sala de Festivități a Clubului Mineru din Filipeștii de Pădure |
PFIZER | Brebu | 1 | Căminul Cultural |
PFIZER | Brazi | 1 | Sala de Sport din Brazii de Sus |
PFIZER | Berceni | 1 | Căminul Cultural Corlătești |
PFIZER | Măneciu | 2 | Sala Multifuncțională a Școlii Gimnaziale – Măneciu Pământeni |
Acestea vin în completarea celorlalte centre deja funcționale din județul nostru:
PRODUS | LOCALITATE | NR. TOTAL FLUXURI IN RENV | NUME CENTRU DE VACCINARE |
PFIZER | Ploiești | 4 | COLEGIUL NATIONAL AL I CUZA, SALA DE SPORT |
PFIZER | Ploiești | 2 | FOSTUL LICEU LUDOVIC MRAZEK-CLADIRE CORP II |
PFIZER | Ploiești | 2 | FOSTUL LICEU LUDOVIC MRAZEK-CLADIRE CORP II- Centru S |
PFIZER | Câmpina | 2 | Spitalul de Psihiatrie Voila |
PFIZER | Câmpina | 1 | Casa Tineretului |
PFIZER | Sinaia | 1 | Sc. Gimnaziala George Enescu 2- Centru S |
PFIZER | Băicoi | 1 | Sala de Sport Tineretului |
MODERNA | Ploiești | 1 | Spitalul de Pediatrie Ploiesti |
MODERNA | Plopeni | 1 | Cantina Centrului de Plasament |
MODERNA | Bucov | 1 | Sala de Sport Bucov |
ASTRA ZENECA | Ploiești | 3 | CM Mediurg |
ASTRA ZENECA | Sinaia | 1 | Sc. Gimnaziala George Enescu |
ASTRA ZENECA | Bușteni | 1 | Centrul Cultural Aurel Stroe |
ASTRA ZENECA | Mizil | 1 | Sala de Sport Mizil |
În cazul centrelor care au fost funcționale în primele două etape, în Spitalul Județean de Urgență Ploiești – sediu Nord și sediu Boldescu, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul Orășenesc Urlați, Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, acestea vor fi închise după administrarea dozelor de rapel.
Reamintim modalitățile de programare pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19:
– prin medicul de familie;
– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;
– la numărul unic 021.414.44.25;
– prin direcțiile de asistență socială;
– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro
Conform Ordinului pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, conducerea operativă a acestor centre se realizează după cum urmează:
- la nivel central – Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID 19
- la nivel județean/al municipiului București – Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), în care sunt desemnate persoane responsabile din cadrul Instituției Prefectului, cu rol de coordonare la nivel județean/municipiului București, consiliul județean/consiliul general al municipiului București, cu rol de sprijin, direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București, cu rol de coordonare a activităților din punct de vedere medical, reprezentanți din structuri ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, cu rol de coordonare a activităților de sprijin specifice.
- la nivel local se constituie Nucleul Local de Coordonare din reprezentanți desemnați de primar, un reprezentant al structurii medicale existente la nivel local (unitate sanitară sau medic de familie, după caz), un reprezentant al structurilor locale de ordine și siguranță publică și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, după caz.
Foto cu caracter ilustrativ