Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub control judiciar cu interdicția de părăsi România

1159

Fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi a fost plasată, joi, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Potrivit surselor, lui Kovesi i s-a comunicat că are calitatea de inculpat în acest dosar.

Totodată, fosta șefă a DNA va avea obligația de a se prezenta la poliție, în cazul său fiind vorba de Secția 18 din Capitală.

Potrivit Antenei 3, Kovesi ar avea și interdicția de a părăsi țara fără permisiune specială și, deși ar avea în continuare voie să activeze ca procuror, nu ar mai putea-o face în Parchetul General.

Kovesi a fost audiată peste şase ore la SIIJ, iar la ieşire a declarat că i s-a interzis să vorbească cu presa, considerând că aceasta este o măsură de a-i „închide gura”.

„În acest moment, am interdicţie de a vorbi cu presa despre dosarul pentru care am fost astăzi citată. (…) Nu am voie să vă spun absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, şi nici cu privire la acest dosar. (…) Cred că e o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, este o măsură de a ne hărţui în continuare pe toţi cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. După cum se ştie, sunt într-o procedură internaţională, în care am ieşit prima. Probabil că disperarea unora că voi putea ocupa acea funcţie (şef al Parchetului European – n.r.) a ajuns la anumite cote şi din acest motiv eu nu mai am voie să vorbesc cu presa”, le-a spus Kovesi jurnaliştilor.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă.