Fostă şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi a anunțat că a fost citată vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Procurorul susţine că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
Kovesi spune că vineri ar fi trebuit să plece la Bruxelles pentru a-și susține în Parlamentul European candidatura pentru funcția de procuror-șef european.
„Citația vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidență. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles și să particip la audiere. Am fost astăzi la Înalta Curte și am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni.
La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citație. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcție, pentru că totuși am șanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc”, a declarat Kovesi la Europa FM.
Fostul procuror sef DNA a precizat că banuiește că este vorba de dosarul în care este acuzată de omul de afaceri Sebastian Ghiță că ar fi fost implicată de aducerea lui Popa Nicolae în țară.
Sebastian Ghiță a depus o plângere la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție în care susține că Laura Codruța Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Potrivit omului de afaceri, factura prin care a fost plătit avionul a ieșit la iveala recent, documentele fiind descoperite printr-un control al Antifraudei. Procurorul din cadrul Sectiei de ancheta a magistraților desemnat sa se ocupe de denunțul depus de omul de afaceri Sebastian Ghita contra Laurei Codruța Kovesi este Adina Florea, respinsă de presedintele Klaus Iohannis la conducerea DNA.