Klaus Iohannis sesizează CCR asupra bugetului: „Guvernarea PSD a eşuat, nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea! Bugetul pe 2019 este bugetul ruşinii naţionale!”

399

Sesizarea depusă vineri la Curtea Constituţională de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la bugetul de stat pe 2019 va fi discutată în 6 martie. Iohannis reclamat faptul că legea bugetului încalcă legea fundamentală atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul său normativ. 

”Un lucru e clar: guvernarea PSD a eşuat. În spitale, probleme peste probeleme, educaţia e subfinanţată, economia României e bulversată mai ales după odronanţa 114 dată în mare taină la sfârşitul anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba. Despre justiţie, păi întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra justiţiei şi a statului de drept din România, cu obiectivul clar din partea PSD de a pune mâna pe justiţie, de a politiza justiţiei ca ei să-şi rezolve dosarele penale. De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români şi pentru România. PSD guvernează pentru Dragnea. PSD e incompetent şi incapabil să conducă România”, a afirmat peşedintele Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a numit bugetul propus pentru acest an drept „bugetul ruşinii naţionale”.

„Este un buget nerealist, supraevaluat şi întârziat. Cu acest buget PSD încearcă să acopere nereuşitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiţiilor şi asta e prima mare minciună din buget. Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat PSD bugetul 3 luni de zile (…) Ei nu vor să se realizeze investiţii, fiindcă nu au bani, de aceea au întârziat bugetul”, a precizat preşedintele.

Klaus Iohannis a menţionat că, în urmă cu câteva zile, ministrul PSD, întrebat fiind cum e cu spitalele regionale promise, a dat un „răspuns stupefiant”: ”Avem bani pentru proiectare”. 

”Auzi, în al treilea an de guvernare, au bani pentru proiectare. Păi ăştia nici nu vor să realizeze spitalele, nu vor să realizeze investiţii publice. Promit şi nu fac. În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanţarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din finanţarea partidelor, 150 de milioane din 270 de milioane propune pentru finanţarea partidelor, de 20 de ori mai mult decât în anul trecut (Administraţia prezidenţială a precizat ulterior că preşedintele se referea la anul 2016 – n.r.). Deci, PSD şi-a tras bani de 20 de ori mai mult. Pentru asta au bani”, a subliniat preşedintele.

Iohannis a spus că ”o victimă sigură” a acestui buget este administraţia locală. „Comunităţile locale din România primesc un miliard de lei mai puţin decât în anul trecut, un miliard de lei mai puţin, o mie de milioane de lei mai puţin decât anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără aceşti bani? Cum să-şi realizeze investiţiile? Evident că nu şi le pot realiza. Primăriile vor trebui să abandoneze investiţii locale importante pentru a face faţă acestui buget”, a adăugat el.

Preşedintele a precizat însă că există şi „aspecte clare de neconstituţionalitate”.

„Bugetul ruşinii naţionbale nu doar că pune în pericol economia românească, are aspecte clare de neconstituţionalitate. Nu se repesctă obligaţii asumate de România faţă de Uniunea Europeană, din care facem parte. Se încalcă unele drepturi fundamentale. S-a ignorat rolul Consiliului Fiscal. Se aduce atingere principiului descentralizării şi principiului subsidiarităţii. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi Curtea Constituţională pe bugetul 2019, bugetul ruşinii naţionale. Aceeaşi soartă, de sesizare a CCR, o va avea şi legea de aprobare a plafoanelor”, a anunţat Klaus Iohannis.