Președintele Klaus Iohannis susține că noile legi ale educației vor aduce îmbunătățiri considerabile actului educațional.
„România Educată” este, de astăzi, un angajament îndeplinit! Acest proiect al meu de suflet, o prioritate a mandatelor mele, devine realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, pe care le-am promulgat astăzi. Le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect. Educația bazată pe valori ajunge, așadar, în centrul interesului public. Legile propun o serie de reforme-cheie în învățământ, încurajând creșterea calității actului educațional, acordarea de sprijin și respect cadrelor didactice. Sunt promovate investițiile, cu prioritizarea zonelor defavorizate, se pune accent pe siguranța elevilor și pe programele menite să conducă la reducerea abandonului școlar. Drumul care ni se așterne în față nu este însă lipsit de provocări, iar legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educațional decât dacă vor beneficia în continuare de implicarea și hotărârea tuturor factorilor de decizie. Rămâne convingerea mea profundă că doar printr-o educație de calitate putem construi o societate care se bazează pe cunoaștere, inovație și progres.