Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declaraţii la Palatul Cotroceni, după o nouă şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei generate de noul coronavirus (COVID-19).
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că după 15 mai românii nu vor mai trebui să aibă asupra lor declarațiile pe propria răspundere atunci când se deplasează în spațiile publice. Klaus Iohannis a anunţat că după data de 15 mai românii vor fi obligaţi să poarte măşti atunci când circulă în spaţiul public. Până la această dată, însă, toate restricţiile rămân valabile.
Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis
- Am avut astăzi o nouă întâlnire cu premierul Orban şi cu mai mulţi miniştri pentru a începe să detaliem planul de relaxare. Este vorba despre planul de măsuri pentru protecţia populaţiei.
- Vom avea un scurt timp un plan detaliat
- Am considerat că unele dintre chestiunile care vă privesc pe toţi trebuie anunţate din timp.
- Una dintre aceste măsuri este legată de masca de protecţie.
- După data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti în spaţiile publice şi atunci când folosim mijloacele de transport în comun.
- După 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem.
- O a două măsură pe care am decis-o: după data de 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm unde și de ce mergem.
- Pentru protecția generală a populației, multe restrângeri vor rămâne în vigoare după 15 mai, precum interdicțiile de manifestări și adunări publice
- Mi s-a părut important să vă dau această veste ca să avem toți această perspectivă după 15 mai
- E vorba de libertatea de miscare individuală. E pentru protecția individual și socială.
- O activitate importantă este cea școlară. Voi avea o întâlnirea cu min. educației pentru a elabora un plan pentru revenirea elevilor la școală. Un plan este necesar și pentru revenirea activității economice.
- Să nu ne imaginăm că vom reveni la normal în 15 mai.
- Pas cu pas, după un calendar care ține și de evoluția cazurilor, vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate.
- Până la 15 mai, toate restricțiile rămân în vigoare. Stați acasă!
La întâlnire au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.