Înotătorii de la CSM Ploieşti, 7 medalii obţinute la „Cupa Verii”, de la Piteşti!

313

Sâmbătă şi duminică, cei mai mici înotători ai clubului au participat, la Piteşti, la „Cupa Verii”, o competiţie de nataţie organizată la Bazinul Ştrand şi la startul căreia s-au aflat peste 300 de sportivi de la 31 de cluburi din ţară, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

Antrenorii Tamara Costache şi Ciprian Toma au înscris în concurs zece sportivi cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani, bilanţul realizat fiind de 7 medalii, dintre care două de aur, patru de argint şi una de bronz.

Pe podiumul de premiere au urcat:

– Alexandra Avram (2011) – aur la 50 metri liber (timp 33.84 secunde) şi argint la 50 metri spate (timp 40.81 secunde) şi la 50 metri bras (timp 45.29 secunde);

– Alexandra Dosaru (2013) – aur la 50 metri bras (timp 52.11 secunde), argint la 50 metri spate (timp 46.89 secunde) şi bronz la 50 metri liber (timp 38.48 secunde);

– Alexandra Constantin (2010) – argint la 50 metri spate (timp 38.33 secunde).

Ceilalţi sportivi prezenţi au fost Bianca Stan, Nicole Șindrilaru, Elena Litera, Evelin Pîrlitu, David Avram, Cătălin Alexandrescu şi Bogdan Popescu.

Sursă: CSM Ploiești