În urma acțiunilor de control, ITM Prahova a dat amenzi de 630.000 în luna iunie

508

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în luna iunie 2021, acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma cărora s-au aplicat sancţiuni contravenţionale constând în amenzi în valoare totală de 630.000 lei.

În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 238 controale, în urma cărora s-au aplicat sancţiuni contravenţionale constând în amenzi în valoare de 525.500 lei. Totodată, inspectorii de muncă au depistat 24 persoane care prestau muncă nedeclarată şi au sancţionat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 440.000 lei.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 116 de controale şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale constând în amenzi în valoare de 104.500 de lei. Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 21 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus oprirea a 5 echipamente de muncă pentru că exista pericol de accidentare.

”Reiterez ceea ce am anunțat în privința acțiunilor de control în sectoarele economice în care se lucrează în aer liber sau în spații deschise și în care se desfășoară activități care presupun efort fizic intens și în cadrul cărora se va verifica respectarea prevederilor O.U.G nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. Pe lângă asigurarea condițiilor minime pentru menținerea stării de sănătate a salariaților, cum ar fi: reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea apei minerale, asigurarea ventilației la locul de muncă, alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus și alternarea efortului dinamic cu cel static, asigurarea echipamentului individual de protecție, reducerea duratei zilei de muncă sau eșalonarea zilei de lucru pe două perioade, în scopul prevenirii unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie să mai ia și următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după
posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat