Prefectura a revenit cu precizări privind obligativitatea prahovenilor de a purta măști de protecție când ies din casă începând din 10 aprilie. Astfel, aceștia vor fi obligați să le poarte și vor fi amendați numai dacă refuză cele distribuite de primăria de domiciliu!

Comunicatul Prefecturii Prahova

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova, sub conducerea domnului prefect Cristian Ionescu, a aprobat în ședința de marți, 7 aprilie, ca purtarea măștilor de protecție să devină obligatorie în spațiile publice din județul nostru, sub rezerva asigurării de către autoritățile administrației publice locale a necesarului de astfel de materiale.

Conform Hotărârii C.J.S.U nr.27/07.04.2020, decizia a fost luată ca măsură specifică pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în special de către persoanele asimptomatice (care nu prezintă simptome, nu cunosc că sunt infectate, dar care pot transmite virusul altor persoane cu care intră în contact).

Pe fondul crizei de măști, nu este obligatoriu ca acestea să fie exclusiv măşti medicale.

Se pot folosi eşarfe, măşti din material textil dens sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura.

– se deplasează pe raza județului Prahova, în special cu mijloace de transport în comun;

– se află în spații publice (instituții publice, spații comerciale, piețe agroalimentare, gări, autogări etc.);

– în cazul deplasărilor scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, pentru nevoile animalelor de companie/domestice, indiferent de loc – străzi, parcuri.

Măsurile stabilite prin hotărârea C.J.S.U Prahova vor intra în vigoare începând cu data de 10.04.2020, astfel încât populația să aibă timpul necesar pentru a se informa și a-și procura/confecționa aceste măști de protecție.