Hipodromul Ploieşti: trei curse extrem de interesante în reuniunea de sâmbătă!

493

Finalul acestei săptămâni aduce o nouă Reuniune oficială de trap pe Hipodromul Ploieşti, în cadrul căreia organizatorii au programat cinci curse extrem de interesante, printre care două semiclasice – Premiul Debutanţilor şi Premiul Constantin şi Elena – şi atractivul Premiu Alexandros, acesta din urmă cu recompense totale de 7600 lei.

Reuniunea va debuta la ora 11.00, cu Premiul Epilog, şi va continua cu prima cursă semiclasică a zilei, Premiul Debutanţilor-Lotus, întrecere rezervată cailor de 2 ani, pe distanţa de 1600 metri. Imediat, la ora 12.00, este programat main eventul zilei, Premiul Constantin şi Elena – Fortuna Gold, cursă ce se anunţă extrem de spectaculoasă, având 12 cai la start. La ora 12.30 se desfăşoară Premiul Alexandros, iar reuniunea va fi închisă, de la ora 13.00, de Premiul Excelent – Fortuna Silver.

Ca de obicei, pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune.

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.