Hipodromul Ploieşti: Histoire D’Inverne şi-a luat revanşa în Premiul de Paşte!

846

Hipodromul Ploieşti a găzduit, cea de-a doua reuniune oficială de trap din acest an, circa 500 de iubitori ai fenomenului ţinând să asiste la evenimentul ce a avut „cap de afiş” Premiul de Paşte. Au fost patru curse de trap extrem de atractive, interesul fiind sporit şi de faptul că trei dintre acestea au fost incluse în oferta de pariuri a partenerului din acest an al CSM Ploieşti, Casa Fortuna.

Reuniunea a fost deschisă, la ora 10.30, de Premiul Bosfor, în care s-a impus armăsarul Neptuniu, condus de Mihai Prună. Apoi, prima cursă listată la pariuri, Premiul Bianca – Fortuna Silver, a fost cam fără istoric, armăsarul Girus du Patural, avându-l în sulky pe Adrian Marciu, reuşind să câştige fără emoţii în faţa urmăritorilor săi, Grive Frazeenne şi Drop Dead Zet. A urmat Premiul Bavari, din nou cu o favorită certă, iapa Rugiada Thor, care a trecut prima linia de sosire, cu Marian Costache în sulky.

Reuniunea a fost închisă de cea mai aşteptată cursă a zilei, Premiul de Paşte, care a avut 11 cai la start, dar a propus, în principal, o nouă confruntare a trăpaşilor care s-au luptat, în urmă cu o săptămână, în Premiul Amigo – Fortuna Gold. Iar podiumul a fost identic, numai că, de data aceasta, iapa Histoire D’Inverne şi-a luat revanşa în faţa câştigătorului din weekend-ul trecut, armăsarul Bădie VF. Podiumul a fost completat, la fel ca atunci, de iapa Detoxicated. Festivitatea de premiere a fost oficiată de reprezentantul Casei de pariuri Fortuna, Dermot Keelan. Şi de directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu.

Reuniunea de astăzi a fost pigmentată de două numere de dresură oferite de maestrul Filimon Iordache, un cascador şi dresor de înaltă clasă ecvestră, artist emerit ar circului, cu prezenţe în peste 100 de filme româneşti şi internaţionale. În prima apariţie, maestrul a prezentat un număr cu trăsura trasă de armăsarul Nero şi având-o alături pe Marlene, artist acrobat, câştigătoare a numeroase premii internaţionale. Cel de-al doilea show a fost oferit alături de armăsarul Sheik, al cărui „dans” pe muzică a impresionat întreaga asistenţă, dar cu precădere pe cei mici. De altfel, copiii au avut parte şi de o altă surpriză din partea organizatorilor, poneiul Camelia plimbându-i în zona special amenajată, dintre cele două tribune ale complexului.

Partenerii Complexului Hipodrom Ploieşti pentru reuniunea de astăzi au fost: Casa de pariuri Fortuna, Asociaţia Calului de Trap, Restaurant „La Hipodrom”, Restaurant „The New London”, Complex Rezidenţial 9 Mai, Hotel Alexandros, Radio Prahova, RepublikaNews, Fapt Divers, Teatrul Toma Caragiu şi Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti.

Următoarea reuniune hipică, una ordinară, fără premii clasice sau semiclasice în program, va avea loc sâmbătă, 4 mai.