HIPODROMUL PLOIEŞTI: ARMĂSARUL BĂDIE VF, PRIMUL PERFORMER AL SEZONULUI 2019!

624

Prima reuniune oficială de trap din 2019 nu a avut parte de o vreme prielnică, dar a adunat în tribunele Complexului Hipodrom circa 400 de iubitori ai turfului, atraşi atât de posibilitatea de a paria pe trei dintre cele patru curse de trap ale zilei, cât şi de programul interesant gândit de organizatori, cu întreceri de trap, galop, dar şi un spectacol de dresură oferit de Filimon Iordache. Din păcate, tocmai vremea potrivnică a influenţat „desfăşurătorul” zilei, show-ul experimentatului dresor fiind amânat pentru reuniunea viitoare, evitându-se astfel nedorite accidentări ale cailor lui Filimon Iordache.

Reuniunea a fost deschisă, la 10.30, de Premiul „Atena”, în care s-a impus armăsarul Gailluran de Bellen, condus de Adrian Marciu. A urmat prima cursă listată la pariuri, Premiul Amigo – Fortuna Silver, în care armăsarul Paxton, avându-l în sulky pe Ion Dima, a produs surpriza şi, deşi nu se număra printre favoriţi, a trecut primul linia de sosire. La ora 11.20 a debutat prima cursă de galop a zilei, Premiul Arabian Horse Spirit Heritage, în care câştigător a fost armăsarul Ferment, condus de bulgarul Valentin Atanasov. Următoarea cursă a fost Premiul Ager, în care s-a impus favorita Rugiada Thor, uşurându-le misiunea pariorilor care au respectat părerea bookmakerilor de la Fortuna.

De la 12.30, a urmat main event-ul reuniunii, cursa de trap Premiul Primăverii – Fortuna Gold, cu 11 cai la start şi premii totale de 3200 lei. După o luptă interesantă, s-a impus armăsarul Bădie VF, care a fost urmat de Histoire D’Inverne şi Detoxicated. Festivitatea de premiere a fost oficiată de reprezentantul Casei de pariuri Fortuna, Dermot Keelan.

Reuniunea de astăzi a fost închisă de a doua cursă de galop a zilei, Premiul Primăverii, în care câştigător a fost armăsarul Heaven King, condus de bulgarul Ivan Ivanov.

Partenerii Complexului Hipodrom Ploieşti pentru reuniunea de astăzi au fost: Casa de pariuri Fortuna, Consiliul Judeţean Prahova, Federaţia Hipică Română, Asociaţia Calului Arab de Curse, Federaţia Română de Trap, Asociaţia Calului de Trap, Restaurantul „The New London”, Complex Rezidenţial 9 Mai, Hotel Alexandros, Oltina, Radio Prahova, RepublikaNews, Fapt Divers, Restaurant „La Hipodrom”, Teatrul Toma Caragiu şi Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti.

Următoarea reuniune hipică va avea loc sâmbăta viitoare, pe 20 aprilie, principalul eveniment urmând să fie Premiul de Paşte. De comun acord cu proprietarii de cai, reuniunea a fost devansată cu o săptămână faţă de data stabilită iniţial, pentru ca toată lumea să poată pregăti în linişte sărbătorile pascale.