În data de 01.11.2020, în jurul orelor 14.20, o patrulă de jandarmi montani din cadrul detasamentului Sinaia/ Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova a acționat pe traseul Diham – Bușteni, pentru a acorda sprijin unui grup format din două persoane care în timp ce coborau catre stațiunea Bușteni, au avut ghinionul de a se întâlni cu o ursoaica cu un pui care și-a făcut apariția pe traseu și au abandonat rucsacul pe care îl aveau asupra lor.
Rucsacul a fost găsit și recuperat de jandarmi, acesta a fost sfâșiat de animal alături de o haină care se afla în interior.
Cele două persoane nu au fost rănite, dar s-au ales cu o sperietură zdravănă. Acestea au fost îndrumate și ajutate să ajungă în siguranță în orașul Bușteni.
Jandarmi montani atrag atenţia că prezenţa animalelor sălbatice reprezintă un pericol pentru cetăţeni şi îi sfătuim să nu le hrănească, să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fotografieze, să facă zgomot pentru a le îndepărta, să îşi păstreze calmul şi să nu fugă si, de asemenea, să apeleze numărul unic pentru situații de urgențe 112.