Guvernul anunță că alegerile locale se amână

673

Guvernul adoptă o Ordonanță de Urgență care prelungește mandatul aleșilor locali până la finalul anului și simplifică procedurile pentru depunerea listelor electorale. Premierul a anunțat că alegerile locale vor fi amânate, urmând ca data la care va fi organizat scrutinul să fie stabilită ulterior.

„Este evident că nu se pot desfășura activități de campanie și alegerile trebuie organizate într-un context sigur. Trei instituții au inițiat un proiect de OUG de prelungire a mandatului aleșilor locali până nu mai târziu de 31 decembrie 2020”, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan

„În același timp, inclusiv procedura pentru pregătirea alegerilor trebuie simplicată. Partidele vor prezenta o singură listă de susținători cu 25.000 de semnături, dintre care 500 de alegători in ficeare județ și municipiului București”, a mai declarat Raluca Turcan.

Conform unor surse politice sunt luate în calcul mai multe variante pentru reprogramarea scrutinului pentru locale, la nivel guvernamental fiind în discuție lunile septembrie și octombrie. De asemenea, alegerile parlamentare ar putea fi mutate de la finalul anului și organizate fie odată cu localele, fie la o dată apropiată de alegerile locale