Gimnastele de la CSM Ploieşti, vicecampioane naţionale de senioare!

384

Sportivele secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti se întorc de la Campionatele Naţionale de Junioare şi Senioare cu titlul de vicecampioane în concursul pe echipe, obţinut de senioarele Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan şi alte câteva clasări în apropierea podiumului, care se puteau transforma în medalii de bronz.

Cele două reprezentante ale clubului nostru, Miruna Ciocîrlan şi Denisa Stoian, au devenit vicecampioane la senioare cu un total de 141.602 puncte, fiind devansate de campioanele de la CS Corrado – CSŞ Unirea Iaşi (174.151 puncte prin Andreea Verdeş şi Laura Aniţei), dar încheind înaintea medaliatelor cu bronz Alenia Biringer şi Alexandra Nironca, de la CSM Arad (121.899 puncte).

Miruna Ciocîrlan a acumulat 72.601 puncte, fiind notată cu 18.617 la cerc, 18.600 la minge, 19.067 la măciuci şi 16.317 la panglică, iar Denisa Stoian a avut un total de 69.001, după 16.500 la cerc, 18.767 la minge, 17.067 la măciuci şi 16.667 la panglică.

Cele două senioare au avut evoluţii bune şi în finalele pe obiecte, Denisa Stoian ocupând locul al 4-lea la minge, cu 19.250, urmată de Miruna Ciocîrlan (19.100), iar Miruna venind pe 4 la cerc, cu 20.550, la doar 15 zecimi de medalia de bronz, cucerită de Laura Aniţei (Corrado-CSŞ Unirea Iaşi), cu 20.700. Denisa Stoian a ocupat locul al 4-lea şi la panglică (15.850), în timp ce, la măciuci, Miruna Ciocîrlan a venit pe 5, cu 20.150, iar Denisa pe 6, cu 20.050.

În competiţia junioarelor, echipa CSM Ploieşti, formată din Sabina Enache şi Anisia Drăgan, a ocupat locul al 7-lea, cu un punctaj total de 126.083, la care Sabina a contribuit cu 66.283, iar Anisia, cu 59.800. În finalele pe obiecte, Sabina Enache a ocupat locul al 6-lea la panglică. Totodată, la nivelul junioarelor ar fi de remarcat numărul mare de sportive înscrise în competiţie, nu mai puţin de 46 de gimnaste de la 16 cluburi concurând pentru medalii.

Campionatele Naţionale de Junioare şi Senioare s-au desfăşurat în weekend şi au fost găzduite de Sala Polivalentă din Bucureşti.