Gabriela Firea vrea să renunţe la vinieta Oxigen. Decizia urmează să fie validată de Consiliul General al Municipiului București

117

Primarul general Gabriela Firea a anunţat marţi că renunţă la taxa oxigen, ca urmare a rezultatului sondajului realizat pe Facebook, unde i-a întrebat pe bucureşteni dacă sunt de acord cu această măsură. Edilul spune că a primit aproape 60.000 de comentarii, iar cei mai mulţi dintre oameni s-au pronunţat împotriva introducerii vinietei.

“Decizia este chiar dacă cu sufletul neîmpăcat, dar cu respect faţă de cetăţeni: Renunţ la vinieta antipoluare. Renunţ la această vinietă pentru că trebuie să îi ascult pe toţi bucureştenii”, a declarat Gabriela Firea.

Principalele declaraţii ale primarului Gabriela Firea, despre vinieta oxigen:

  • Concluzia majorităţii: Nu sunt de acord nici cu restricţiile de trafic şi nici un acea vinietă. Au însumat peste două milioane de vizualitări, cele mai multe din Bucureşti şi Ilfov. Am primit peste 5.000 de mailuri pe adresa oxigen@pmb.ro. Am primit 60.000 de comentarii.. 90 la sută se exprimau în defavoarea măsurii. Am primit 1.500 de petiţii. Au fost depuse 430 de plângeri prealabil din partea unor persoane juridice la Direcţia de Transport a Primăriei Capitalei.
  • În faţa unui val atât de uriaş de respingere a unei măsuri care a fost luată în întreaga Europă a aceea de a restricţiona accesul considerate poluante.
  • Sunt în situaţia de a lua o decizie. În trei ani şi jumătate nu am revenit asupra niciunei măsuri. Este un precedent ceea ce se întâmplă. Acest precedent a fost creat de către factorul politic. Ne-am putea gândi că şi alte decizii ar putea fi contestate. Poate fi un precedent periculos. 
  • Nu este vorba despre un referendum din punct de vedere juridic. Acest lucru ar fi durat şi ar fi costat. Cetăţenii resping ideea de restricţie, cetăţenii resping ideea de vinietă ecologică. Noi nu suntem de acord să fim de acord cu o măsură care s-a aplicat cu succes în toată Europa.
  • Nu abandonez proiectul oxigen. Proiectul oxigen nu cuprinde doar vinieta. Cuprinde plantări de arbori, achiziţionarea de autoturisme nepoluante, străzi, poduri, pasaje, piste de bicicletă şi insistenţa noastră către Ministerul Mediului pentru a verifica mai cu de amănuntul gropile de gunoi.
  • Despre camerele deja montate în Capitală pentru ZACA. Proiectul este în vigoare de la 1 ianuarie, doar că am anunţat că lăsăm două luni de acomodare. Voi veni în faţa Consilului General pentru anulare. Vom continua pe celelalte componente: achiziţionarea de autobuze electrice, autobuze hibrid.
  • Am spus că renunţ la această măsură pe cele două componente, restricţii şi vinieta, şi dacă voi recâştiga alegerilor nu o voi mai reintroduce. 
  • Despre banii deja plătiţi de bucureşteni pentru vinieta oxigen. 1.600 de bucureşteni au achiziţionat vinieta, în jur de 76.000 de euro. Toţi aceşti bucureşteni îşi vor primi banii înapoi.
  • Despre pregătirea pentru coronavirus. Primăria Capitalei asigură suport pentru Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Suntem instituţia care a găsit o locaţie cu o capacitate de 100 de locuri. În acest moment, nu este niciun caz de coronavirus în Bucureşti. Avem şase persoane în acea clădire, pentru izolare. Primele două persoane nu au avut simptome şi au plecat acasă. Aşa cum ştiţi, la nivel naţional, sunt 1.000 de persoane care s-au autoizolat la domiciliu.
  • Despre motivul renunţării la vinieta oxigen. Restricţia în zona ZACA era valabilă pentru proprietarii de maşini non euro, euro 1 şi euro 2 şi în restul oraşului trebuiau să plătească. Dacă spuneam că renunţăm la vinietă şi păstrăm restricţiile, s-ar fi creat o confuzie. Populaţia nu este pregătită să accepte în acest măsuri pe care le consideră prea personalizate.
  • Anul trecut, nu au fost atâtea mişcări, atâtea mitinguri. Anul acesta s-a schimbat situaţia pentru că nişte iresponsabili au făcut declaraţii politice despre o măsură care s-a luat în toată Europa. 
  • Mă aşteptam de la o reacţia din partea cetăţenilor: să renunţe la maşina personală şi la circulaţia cu autobuzele poluante. Scopul nostru era mai mult un semnal de alarmă. Ideea de plata a unei viniete ecologice a fost o măsură care a fost luată în toată Europa.

Primarul Gabriela Firea a precizat că va face presiuni asupra Ministerului Transporturilor și a Guvernului pentru a finaliza lucrările la şoseaua de centură și la magistrala de metrou Drumul Taberei (M5), proiecte care vor reduce considerabil poluarea din Capitală. 
Mai mult, edilul a afirmat că anul acesta Primăria Capitalei va acorda 20.000 de vouchere, în valoare de 9000 lei, pentru cei care doresc să-și schimbe mașinile poluante. În 2019, municipalitatea a dat 5.000 de vouchere. Gabriela Firea a spus că în București sunt peste 370.000 de autoturisme între Non Euro și Euro 3.

Decizia in cazul vinietei antipoluare si congestie!#OxigenPentruToti

Publicată de Gabriela Firea pe Luni, 24 februarie 2020