Gabriela Firea a anunţat, luni, la comandamentul de urgenţă de la primărie, în contextul extinderii infectării cu coronavirus în România şi apariţia primelor cazuri la Bucureşti, că a decis suspendarea activității teatrelor şi a concertelor în Bucureşti. De asemenea, s-a decis ca evenimentele sportive să se desfăşoare fără spectatori. În privinţa şcolilor şi grădiniţelor, Gabriela Firea a spus că, din punctul ei de vede, ar trebui suspendate cursurile în şcoli şi grădiniţe.
Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat luni suspendarea activităţii teatrelor aflate în subordinea Primăriei Capitalei.
„Avand în vedere confirmarea a doua cazuri în Bucureştei si a numarului de persoane in carantina, si peste 800 de persoane in carantina în Capitală, anunţ:
- suspendarea activitatii teatrelor aflate in subordinea PMB până la 31 martie,
- suspendarea concertelor, evenimentelor de catre Opera Comică pentru Copii, Centrul Municipal pentru Tineret, Centrul pentru Seniori, ARCUB, Creart, PROEDUS, Muzeul Literaturii, Muzeul Municipiului Bucureşti
- meciurile CSM Bucureşti se vor desfasura fara spectatori
- masuri sporite in spitalele aflte in subordinea PMB
- DGASMP va lua masuri pentru protejarea persoanelor fara adopost”, a anunţat Gabriela Firea.
Primarul general Gabriela Firea a cerut închiderea şcolilor şi a grădiniţelor din Capitală, în contextul coronavirusului.
„Putem sa nu inchidem nicio scoala, nicio gradinita si asteptam sa vedem ce se intampla. Dar putem fi preventivi, responsabili, sa inchidem scolile si gradinitele”, a spus Gabriela Firea.
Firea este de părere că menţinerea şcolilor deschise poate duce la răspândirea virusului.