Elevii Școlii Primare din Moara Domnească sunt nevoiți să urmeze cursurile în condiții incredibile. Deși frigul și-a făcut simțită prezența de zile bune, până ieri au tremurat de frig în clase, fiind nevoiți să stea îmbrăcați cu hăinuțe groase sau geci. Mai mult, lipsa unei angajate care să se ocupe de curățenie a adus școala într-o stare care-i îngrijorează pe părinți.
De la începutul anului școlar nu mai au îngrijitor(femeie de serviciu) și mizeria își spune cuvântul în clase, dar mai ales în toalete. Din cauza prafului gros din sălile de curs nici nu-ți poți da seama dacă este parchet sau dușumea. Copii dau cu mătura, curăță băncuțele în clase, deși nu asta este treaba lor la școală, dar la toalete este mizerie de luni de zile.
Părinții sunt revoltați și au bătut degeaba la ușa cancelariei și chiar la primărie pentru a rezolva problema. Ei s-au oferit să facă, pe rând, curat în școală și chiar să plătească pe cineva să se ocupe de asta, dar s-au lovit de un refuz categoric. Chiar persoana care a ocupat acest post și care a ieșit la pensie, la începutul anului școlar, a cerut să fie lăsată să facă mai departe curat, fără bani, doar ca să asigure copiilor condiții, dar fără rezultat.
Conducerea școlii se opune, dar nici nu a făcut nimic, până acum, deși au trecut aproape două luni de la începerea anului școlar. Mai mult, copiii sunt nevoiți să aștepte în frig în curtea școlii. În lipsa personalului auxiliar, îngrijitor (femeia de serviciu) și a unui fochist, de la primărie vine un bărbat care dă drumul la centrală pentru a încălzi clasele, dar doar de astăzi, dar apoi încuie școala și pleacă. Copii sunt astfel nevoiți să aștepte în frig până la 8.30, când încep orele și un cadru didactic deschide școala.
Părinții au tot fost „plimbați cu vorba”, cum spune românul. Primarul comunei Râfov, Costin Paul Cazanciuc, reales pentru un nou mandat, le-ar fi spus părinților că așteaptă răspuns de la Inspectoratul Școlar pentru postul de îngrijitor.
Ciudat este faptul că, atât conducerea școlii, cât și administrația locală ar fi trebuit să știe că cea care ocupa acest post iese la pensie și lucrurile ar fi trebuit să se rezolve din timp și în niciun caz să se vorbească de aprobarea acestui post care a fost eliberat și nu desființat.
Așteptăm un punct de vedere din partea primarului Cazanciuc pe care l-am contactat telefonic, însă fără rezultat, până acum, cât și de la Inspectoratul Școlar Prahova.