Procurorul Mircea Negulescu, supranumit „Portocală”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de cercetare abuzivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv joi ca Mircea Negulescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Fostul procuror este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul „Tony Blair”.

Fostul procuror Mircea Negulescu, zis şi Portocală, a fost reţinut miercuri seară de procurorii SIIJ, pentru nu mai puţin de nouă capete de acuzare.

La data de 15 iulie 2020, procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 de ore față de un fost procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. 1 și 2 Cod penal (6 infracțiuni),
  • represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal (4 infracțiuni),
  • instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participației improprii prev. de art. 47 Cod penal în ref. la art. 283 alin. 2 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal
  • influențarea declarațiilor prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal
  • inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii prev. de art. 47 Cod penal în ref. la art. 268 alin. 1 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal
  • inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii prev. de art. 47 Cod penal în ref. la art. 268 alin. 2 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal
  • fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal (12 infracțiuni) în cond. art. 38 alin. 1 Cod penal
  • abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal (4 infracțiuni) 
  • constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal.

Fostul procuror Portocală a fost acuzat de fabricarea dosarului Tony Blair. Potrivit procurorilor, Victor Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatori.

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare.

De asemenea, Negulescu ar fi „realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”.