Nicolae Bănicioiu transmite printr-o postare pe Facebook că toată lumea, aparent sănătoasă, poate transmite coronavirusul. Deputatul PRO România spune că, potrivit studiilor făcute de o publicație americană, România se află pe curba statistică a Italiei, mai devreme cu două-trei săptămâni, în lipsa unei responsabilități din partea cetățenilor.
„Ce știm? Știm că deși schema terapeutică din România este la un nivel eficient(25 cazuri vindecate/ 0 decese) și eforturile medicilor sunt de necontestat, deși majoritatea oamenilor fac forme minime de Covid-19 sau asimptomatice, ABSOLUT TOATĂ LUMEA, APARENT SĂNĂTOASĂ, POATE TRANSMITE ACEST VIRUS.
Ce facem? Conform studiilor făcute de publicația americană Financial Times SUNTEM EXACT PE CURBA STATISTICĂ A ITALIEI, mai devreme cu două-trei săptămâni, adică dacă nu avem grijă putem ajunge în situația în care sunt ei astăzi.
Care e concluzia? Niciodată până acum, doctorii, oamenii de știință, virusologii, chimiștii, bancherii, politicienii, analiștii, corporațiile și, într-un cuvânt, întreaga comunitate nu și-au unit eforturile împotriva unui dușman comun. TOTUL E ÎN ZADAR DACĂ NU TE IMPLICI ȘI TU ȘI NU RESPECȚI REGULILE IMPUSE DE AUTORITĂȚI”, scrie Nicolae Bănicioiu pe Facebook.