Ministrul Finanţelor a anunţat joi seară principalele prevederi ale ordonanţei privind amânarea ratelor bancare. Florin Cîţu a precizat că măsura îi privește pe cei care au fost afectați „direct sau indirect” de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19, iar solicitarea se poate face până la sfârșitul stării de urgență. Ministrul a făcut precizări și despre ce se întâmplă cu dobânda pe perioada de suspendare a ratelor: dobânda restantă se capitalizează (adică se adaugă creditului), dar se va reeșalona.

Ministrul Finanţelor publice a anunţat adoptarea Ordonanţei privind suspendarea plăţii ratelor bancare, actul normativ prevăzând că de această posibilitate pot beneficia persoanele fizice şi juridice a căror activitate a fost afectată de pandemia Covid-19, condiția este ca solicitanţii să nu aibă restanţe la momentul cererii.

Solicitarea pentru amânarea ratelor se poate până la încetarea stării de urgenţă, ea putând fi depusă electronic sau telefonic, fără a fi nevoie de semnarea unor acte adiţionale.

Potrivit actului normativ, „se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020”. „Am făcut acest lucru pentru că s-ar putea să fie persoane sau companii care doresc să suspende pe o lună, două sau trei luni.(…) Având în vedere Asociaţiei Europene a Băncilor şi decizia Băncii Centrale (…) care se referă explicit la această pandemie a introdus un articol care prevede că măsura se acordă doar debitorilor a căror activitate a fost direct sau indirect afectată de pandemia de Covid-19”, a precizat ministrul Florin Cîţu.

În ceea ce priveşte dobânzile după perioada de suspendare, Florin Cîţu a spus că aceste dobânzi se capitalizează la soldul creditului existent şi se reeşalonează pe toată durata creditului. Excepţie vor face creditele ipotecare pentru care dobânda se va plăti într-o perioadă de maximum cinci ani, a explicat ministrul.

Principalele prevederi prezentate joi de ministru Cîţu sunt următoarele: 

„Solicitarea se poate face pana la incetarea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei”

„Nu sunt limite de grad de indatorare si se aplica persoanelor ale caror venituri au fost afectate si care nu au restante la momentul cererii”.

” Ce se întâmplă cu dobânzile, după ce a trecut perioada de suspendare. Am stipulat că dobânda datorată de debitor se capitalizează la soldul creditului existent. Se va adăuga creditului, dar se va reeşalona pe toată durata creditului. Singura excepţie sunt creditele ipotecare pentru care se plăteşte eşalonat până la maximul 5 ani. Dobanda datorata se capitalizeaza la soldul existent. Deci se reesaloneaza la toata durata creditului, nu va fi un efort prea mare.”

„Statul garanteaza, in cazul creditelor ipotecare, intreaga dobanda.”

„Eu cred ca saptamana viitoare vor fi gata si normele de implementare, iar in 15 zile ar trebui sa fie operabile.”