Finala Cupei României se va disputa pe 25 mai, la Ploiești

591

Comitetul Executiv al FRF, întrunit miercuri, 13 martie, a decis că finala Cupei României, sezonul 2018-2019, se va disputa pe data de 25 mai, la Ploiești, pe arena “Ilie Oană”. Ora de începere a partidei va fi anunțată ulterior.

În deschiderea finalei mari, pe același stadion, se va disputa finala Cupei României U19 Elite.

În acest moment, în competiție au rămas patru formații care luptă pentru trofeu: CFR Cluj, U Craiova 1948 Club Sportiv, Viitorul și Astra Giurgiu.

Programul semifinalelor Cupei României este următorul:

CFR 1907 Cluj – AFC Astra
U Craiova 1948 Club Sportiv – FC Viitorul

Jocurile vor avea loc în perioada 2-4 aprilie, turul, respectiv 23-25 aprilie, returul.