Echipele românești și-au aflat posibilii adversari din turul trei preliminar al UCL și UEL

107

Luni, 22 iulie, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a turului trei preliminar al Ligii Campionilor și Europa League.

Toate echipele românești implicate în primul tur preliminar s-au calificat în etapa a doua.  Campioana CFR Cluj a trecut în ”dublă” manșă de FC Astana (3-2), urmând a întâlni în turul doi preliminar pe Maccabi Tel Aviv. Turul este programat miercuri, 24 iulie, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, urmând ca returul să se dispute pe 30 iulie, în Netanya.

Dacă se va califica în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, CFR va întâlni câștigătoarea dintre Celtic FC (Scoția) și Nomme Kalju (Estonia). Cele două formații se vor întâlni într-o ”dublă” manșă, programată pe 6-7 august, respectiv 13 august.

În cazul în care va fi eliminată de Maccabi Tel Aviv, CFR Cluj va juca în turul trei preliminar al Europa League, unde ar avea ca adversară învingătoarea dintre SP Tre Penne (San Marino) și FK Suduva (Lituania). Turul se joacă pe 8 august, iar returul este programat pe 15 august.

Tot în această etapă din Liga Campionilor intră în joc și formația unde evoluează internaționalul Răzvan Marin. Semifinalistă în ediția precedentă, Ajax Amsterdam va debuta în cupele europene împotriva campioanei Greciei, PAOK, antrenată sezonul trecut de Răzvan Lucescu.

FCSB, Craiova și Viitorul vor în grupele Europa League

FC Viitorul, câștigătoarea Cupei României în sezonul precedent, li se alătură formațiilor FCSB și Universitatea Craiova în turul doi preliminar, în lupta pentru calificarea în grupele Europa League.

FCSB a trecut în primul tur preliminar de Milsami Orhei, 4-1 la general, și urmează să joace cu Alashkert în al doilea tur preliminar, pe 25 iulie în deplasare și pe 1 august pe teren propriu. În cazul în care se va califica mai departe, vicecampioana României va întâlni în turul trei preliminar câștigătoarea dintre FK Mladá Boleslav (Cehia) și FC Ordabasy Shymkent (Kazahstan).

Universitatea Craiova a ieșit învingătoare din primul tur preliminar, câștigând cu 6-4 la general ”dubla” cu Sabail. Dacă va trece de Honved Budapesta în turul doi preliminar, formația din Bănie îi va întâlni pe grecii de la AEK Atena în al treilea tur.

FC Viitorul va debuta în cupele europene împotriva belgienilor de la Gent, pe 25 iulie. În cazul în care vor câștiga această ”dublă” manșă, constănțenii ar juca în turul trei preliminar împotriva învingătoarei dintre AEK Larnaca FC (Cipru) și PFC Levski Sofia (Bulgaria).