Două noi centre de vaccinare se vor deschide în Prahova

623

Începând de luni, 15 martie, vor fi deschise două noi centre în Prahova, unde imunizarea se va face cu vaccin produs de compania Moderna:

1 la Bucov, la Sala de Sport, str. Aleea Grădiniței, nr. 2;
1 la Spitalul de Pediatrie Ploiești, Bd. Independenței, nr 18

Programarea a fost deja operaționalizată pentru aceste două noi centre și se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidențe cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani, persoane încadrate într-un grad de handicap, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea.

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.