Doi copii au căzut dintr-un carusel, după ce s-au urcat împreună cu mama lor, deși accesul adulților nu era permis

506

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu după ce doi copii au căzut din machetele unui carusel, de la aproximativ un metru înălţime, ei urcându-se împreună cu mama lor, deşi accesul adulţilor nu era permis.

Doi copii în vârstă de 1 an şi 3 ani au ajuns la spital după ce au căzut din macheta unui carusel, de la o înălţime de aproximativ un metru. S-a întâmplat sâmbătă, în Parcul Tineretului din Craiova.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani, din Craiova, în timp ce se afla pe Aleea Stejarul dintr-un parc din localitate, ar fi solicitat unui bărbat de 75 de ani, din Craiova, administrator al unei întreprinderi familiale să folosească echipamentul caruselului ce are ca scop activităţii recreative şi distractive. Administratorul i-ar fi adus la cunoştinţă femeii faptul că, în conformitate cu instrucţiunile echipamentului de agrement, greutatea maximă admisă de machetă este de 40 de kilograme, iar accesul copiilor sub vârsta de trei ani este interzis”, se arată în comunicat al IPJ Dolj.

Potrivit IPJ Dolj, administratorul are autorizaţie de funcționare, analiza de risc în exploatare, raportul de inspecție din data de 28 octombrie 2020 si certificatul de înregistrare a întreprinderii familiale pentru echipamentul de agrement folosit.

Cei doi copii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu au rămas internaţi.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

Foto cu caracter ilustrativ