DNA cere revocarea fostului procuror șef al DNA Ploiești Lucian Onea şi încetarea activităţii pentru încă trei procurori

565

La data de 10 ianuarie 2019, procurorul șef adjunct, care exercită atribuțiile procurorului șef al DNA, a transmis Secției de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcție, întrucât acesta și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile specifice funcției deținute.
De asemenea, în aceeași zi, au fost transmise Secției de procurori a CSM cererile de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a următorilor procurori:
– Deaconu Giluela, 
– Savu Alfred Virgiliu, 
– Răileanu Elena Cerasela.