Din cauza unei avarii a S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A., HIDRO PRAHOVA SA opreşte apa în mai multe localități din județ

918

Societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. a informat HIDRO PRAHOVA SA cu privire la întreruperea alimentării cu apă potabilă pe tronsonul Dumbrăveşti –  N.H. Movila Vulpii (sursa S.T.A. Vălenii de Munte), în ziua de luni, 23 noiembrie 2020, începând cu ora 4.00, pentru un interval de 24 de ore, în vederea realizării intervenţiilor necesare pentru remedierea unei avarii.

În consecinţă, societatea HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că este obligată să se adapteze acestui program și să oprească alimentarea cu apă potabilă în localităţile ce au ca sursă de alimentare tronsonul Dumbrăveşti –  N.H. Movila Vulpii (sursa S.T.A Vălenii de Munte).

Vor fi afectați abonații din oraşele Plopeni şi Băicoi (parţial), precum şi cei din comunele Găgeni şi Dumbrăveşti.  În plus, precizăm că până la data de 23 noiembrie 2020, există posibilitatea ca pe raza comunei Dumbrăveşti (satele Mălăeşti şi Plopeni Sat), în zonele cu poziţionare georgrafică înaltă, să se resimtă scăderi de presiune substanţiale.

HIDRO PRAHOVA SA va putea distribui apa în regim normal, după finalizarea lucrărilor anunțate de către societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova. Reluarea furnizării apei se va face treptat, pe măsura umplerii rezervoarelor și a rețelelor de distribuție.

Societatea noastră îşi cere scuze faţă de locuitorii care vor suferi din cauza lipsei apei potabile şi roagă toţi consumatorii afectaţi de această oprire să îşi asigure rezerve de apă pentru consum și uz casnic, în perioada întreruperii furnizării apei.