Depășiri la indicatorul hidrogen sulfurat, la Ploiești. Vezi aici ce a mai reieșit din măsurătorile APM Prahova din ultima vreme

684

Începând cu 04.04.2019, APM Prahova a monitorizat suplimentar,cu stația mobilă, calitatea aerului în zona străzii Vega din Ploiești și s-au constat creșteri și depașiri la indicatorul H2S (hidrogen sulfurat), creștere datorată activității ROMPETROL-Rafinăria VEGA Ploiești.

          Condițiile meteo defavorabile (viteza mică a vântului, cu tendință S-SE, plafonul coborât de nori) au favorizat staționarea poluanților în zona Municipiului Ploiești.

             De asemenea, autolaboratorul APM Prahova a monitorizat, suplimentar, zona Mihai Bravu din Ploiești, unde nu s-au constatat depășiri la: NO2, NH3, SO2, H2S, COV (compusi organici volatili).

             În zona Rafinăriei Petrobrazi nu s-au făcut monitorizări suplimentare deoarece am fost notificați cu privire la repornirea instalațiilor abia astăzi, 15.04-ora 9,21.

  A fost informată Garda Natională de Mediu-Comisariatul Județean Prahova cu privire la situația existentă, în vederea luării măsurilor conform competențelor legale.

             Vă reamintim că, pe 15 aprilie, rafinăriile din zona Municipiului Ploiești aveau obligația de a monta stații proprii de monitorizare a calității aerului.
              Vă putem informa că, până la această oră:
– SC PETROTEL LUKOIL SA a montat una din cele două stații prevazute, care este și funcțională
-ROMPETROL-Rafinăria VEGA este în curs de montare o stație la Poarta 2 (si va fi funcțională din 16 aprilie)
– UNILEVER Romania a montat stația in zona Școlii Berthelot din Ploiești (care este funcțională)
-ISOVER-Saint Gobain are o stație montată si funcțională (la sediul din Berceni).

  Având în vedere condițiile meteo total defavorabile dispersiei poluanților, anunțate de Administrația Națională de Meteorologie, APM Prahova a transmis rafinăriilor din zonă atenționări în vederea luării tuturor măsurilor, astfel încât să nu fie afectată calitatea aerului și sănătatea populației.