Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, patronul de televiziune Cozmin Guşă şi primarul Bacăului, Cosmin Necula, au fost excluşi marţi din Partidul Social Democrat.
Anunţul a fost făcut la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, care a luat decizia, de preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, care a precizat că s-a abţinut de la vot.
Motivul pentru care a fost exclusă Ana Birchall a fost acela că “a creat o problemă PSD”. “Şi, pornind de la acest lucru, mai mulţi colegi au propus excluderea ei. A ieşit cu declaraţii pe justiţie fără să aibă din partea CEX acest drept”, a motivate Dăncilă.
Liderul PSD a adăugat că excluderea lui Guşă a fost făcută exclusive de colegii de partid, nemulţumiţi de abordarea acestuia faţă de PSD.
„Colegii au fost nemulţumiţi de atitudinea domnului Guşă. Modul în care s-a raportat la PSD a fost unul care nu a fost corect. Colegii au vorbit de o abordare obiectivă şi că în mijlocul nostru se regăsesc cei care se raportează la principiile social-democrate. În acest context a venit propunerea de excludere”, a arătat Dăncilă.
Cozmin Gușă revenise în PSD pe 28 octombrie, exact cu o zi înainte ca CNA să decidă retragerea licenței postului Realitatea TV pe care îl deține alături de Maricel Păcurariu. Realitatea TV avea 127 de milioane de lei datorii la stat.
Nu în în ultimul rând, Viorica Dăncilă a precizat că primarul Bacăului a fost exclus, la propunerea preşedintelui organizaţiei PSD Bacău, Dragoş Benea.
Ana Birchall: Am aflat din presă despre excluderea mea
Ana Birchall a afirmat, pe Facebook, că a aflat cu surprindere, din presă, că a fost exclusă din PSD. “Am aflat cu suprindere din presă că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viață întreagă, fără ca macar sa fi fost invitata la sedinta sa aud „capetele de acuzare” si sa pot raspunde. În ciuda acestei atitudini de neînțeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene și euroatlantice. Plec din acest partid cu conștiința curată că am gestionat agendele instituțiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate și profesionalism. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică”, a afirmat Birchall, care susţine că a avut “un mandate excelent în fruntea Ministerului Justiţiei”.
Guşă: Voi rămâne alături de proiectul reformării PSD
Consultantul politic a afirmat, la Antena 3, că va rămâne alături de proiectul reformării PSD. Motivul excluderii sale este, potrivit lui Cozmin Gușă, teama unor lideri PSD că ar fi vrut să candideze la o funcție în partid. „Pe scurt, nici nu mă surprinde, dar nici nu schimbă nimic din strategia mea. Eu am anunțat de acum trei săptămâni când am intrat în PSD că am un proiect pe 10 ani, așa, de la 50 la 60 de ani, să reușim să reformăm stânga, pentru că nu va fi foarte simplu, a spus Cozmin Gușă.