Decizie la Cotroceni: Pregătiți copiii pentru școală. Care sunt cele scenariile în care vor fi deschise școlile începând de luni

453

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat redeschiderea şcolilor începând de luni, 8 februarie, în trei scenarii, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 din fiecare localitate.

Decizie de ultimă oră la Cotroceni. Școlile se vor redeschide din 8 februarie, așa cum se vehicula pe surse încă din luna ianuarie. Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp, anunță România TV.

Klaus Iohannis anunţă redeschiderea şcolilor pe 8 februarie. Președintele Klaus Iohannis a convocat marţi o ședință de lucru pe tema redeschiderii şcolilor la care au participat premierul şi mai mulţi miniştri, dar şi şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

„Am decis, începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate, de ce se întâmplă acolo. Trebuie luate măsuri foarte stricte, ca şcoala să se desfăşoare bine pentru copii.

În consecință, în localitățile din scenariul verde, toți copiii merg fizic la școală. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic, clasele I-IV merg la școală, și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a, iar la liceu cei din clasa a XII-a. În localitățile din scenariul roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala online. Unde incidența este mai mare, unde este carantină, toată lumea stă acasă.

Dacă rata de infectare cu COVID-19 în ultimele 14 zile va fi sub 1,5 la mie, toţi elevii vor merge la şcoală, fiind aşa-numitul ”scenariu verde”.

La o rată de infectare cuprinsă între 1,5 şi 3 la mie, scenariul galben, vor participa fizic la ore copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, şi copiii din clasele terminale – VIII, XII.

Dacă localitatea intră în scenariul roşu – o rată de infectare de peste 3 la mie – vor mai face cursuri ”faţă în faţă” copiii de grădiniţă şi de ciclu primar.

La peste 6 la mie, orice localitate intră în carantină, iar toţi elevii trec la cursuri online.