De ce nu vorbeşte Viorica Dăncilă engleză. Explicaţia premierului

353

Viorica Dăncilă a fost întrebată vineri de ce nu se descurcă în limba engleză, după nouă ani petrecuţi în Parlamentul European. Premierul a răspuns că trebuie să fim mândri că suntem români.

”Legat de limba engleză, suntem în România, haideţi să fim mândri că suntem români. Să nu ducem în derizoriu anumite realizări ale guvernului”, a răspuns Viorica Dăncilă unei întrebări a jurnaliştilor. 

Premierul a afirmat că sunt unii care vorbesc în limba engleză, la Bruxelels, doar ceea ce vor să audă cei de la Bruxelles.

”Sunt mulţi care vorbesc limba engleză sau altă limbă, foarte bine. În limba engleză se duc şi spun la Bruxelles ce vrea să audă Bruxellesul. De ficeare dată mi-am susţinut ţara şi am avut rezultate. Faptul că vorbesc mai bine sau mai puţin bine o limbă străină e important, dar e şi mai important ce facem pentru români”, a mai completat ea.