Daniel Zamfir jubilează: ‘De mâine, ROBOR-ul mincinos va fi istorie’. Vești extraordinare pentru românii cu rate susține acesta

503

Senatorul Daniel Zamfir jubilează! Într-o postare pe Facebook, senatorul anunță că ancheta Comisiei economice a Senatului a dat rezultate, iar de mâine, 2 mai, „ROBOR-ul mincinos va fi istorie”. Banca Națională a României este așteptată să publice mâine, la ora 11.00, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor. Acesta se va numi indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor.

„ANCHETA COMISIEI ECONOMICE A SENATULUI A DAT REZULTATE!

DE MAINE, ROBOR-UL MINCINOS VA FI ISTORIE!
Așadar, de mâine noul indice care afectează ratele românilor cu credite in lei, va fi calculat pe baza tranzacțiilor efectuate și nu a cotațiilor impuse de BNR. N-am să renunț nici în ruptul capului să cred că trebuie să facem dreptate până la capăt. Noul indice TREBUIE sa se aplice și celor peste un milion de romani care au credite în derulare! Sunt convins că BNR în înțelegere cu unele bănci vor face tot posibilul sa arate că e degeaba tot efortul nostru. Va asigur, insa, că asta e soluția corectă, iar pe termen mediu și lung, categoric ratele românilor vor scădea! Doar și pentru că e ceva transparent și nu ceva rezultat dintr-un telefon amenințător dat de eternul Cinteza de la BNR…”, scrie Zamfir pe Facebook.