Dan Barna: Florin Cîţu nu mai are din acest moment susţinerea USR-PLUS pentru funcția de prim-ministru

496

Dan Barna a anunţat că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR-PLUS, după ce l-a demis din funcţia de ministru al Sănătăţii pe Vlad Voiculescu și că aceasta a fost o decizie unilaterală şi imatură politic.

„România este intr-un razboi cu pandemia covid. Demiterea ministrul Sănătăţii este o decizie unilaterală şi imatură politic, care ridică foarte multe semne de întrebare asupra capacităţii premierului Florin Cîţu de a conduce o coaliţie funcţională în această perioadă foarte complexă şi delicată pentru România.

Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR-PLUS. Vlad Voiculescu, încă din prima zi a mandatului, a intrat într-o luptă cu sistemul de sănătate corup şi căpuşat, o luptă foarte complexă şi am văzut reacţiile foarte vehemente şi foarte dure şi linşajul de presă care a fost direcţionat asupra lui în ultimele săptămâni.

Faptul că stăm de săptămâni întregi într-un balet politic fără să vedem un sprijin al premierului este o problemă foarte mare pe care vrem să o clarificăm în cadrul coaliţiei”, a declarat liderul USR-PLUS.

„Acest guvern, funcționează, acest guvern există, vom avea o ședință în coaliție pentru a vedea cum vom funcționa în continuare”, a mai declarat Dan Barna.